Portofoliul mărcii Metzeler se îmbogățește cu trei noi anvelope: supersporturile SPORTEC 01 și SPORTEC 01 RS, alături de anvelopa enduro on/off KAROO 4 Street. Aceste noutăți vor fi vedetele standului Metzeler la expoziția EICMA, ce va avea loc la Milano în perioada 4-9 noiembrie 2025.
SPORTEC 01 și SPORTEC 01 RS: Noua generație Supersport
De peste un deceniu, linia de produse Metzeler SPORTEC reprezintă un etalon în segmentul anvelopelor supersport pentru motociclete, fiind apreciată pentru plăcerea de a conduce, versatilitate și performanța ridicată pe suprafețe umede. Această gamă a inclus modele de succes precum SPORTEC M7 RR și, ulterior, SPORTEC M9 RR, ambele dezvoltate și datorită experienței vaste acumulate în cursele de șosea, inclusiv Isle of Man Tourist Trophy, unde Metzeler este furnizor oficial de anvelope din 2023. Anvelopele familiei SPORTEC sunt recunoscute pentru aderență, manevrabilitate și comportament pe ploaie, calități pentru care au primit premii internaționale prestigioase.
SPORTEC 01 și versiunea mai sportivă SPORTEC 01 RS sunt proiectate pentru a continua această tradiție de succes și au fost dezvoltate pentru a ridica și mai mult ștacheta performanței supersport. Ambele se adresează motocicliștilor sportivi care caută performanță și fiabilitate ridicate.
Ambele modele beneficiază de tehnologia patentată DYNATREAD™ (adoptată pentru prima dată la Metzeler ROADTEC 02), care asigură un profil adaptiv al benzii de rulare, îmbunătățind aderența și stabilitatea la viteză mare, și care a fost perfecționată suplimentar pentru segmentul supersport.
SPORTEC 01 este succesorul direct al modelului SPORTEC M9 RR și este o anvelopă destinată utilizării sportive pe șosea, pentru motocicliștii care solicită control în condiții diverse, atât pe uscat, cât și pe carosabil ud. Față de SPORTEC 01 RS, acesta oferă un kilometraj mai mare și o performanță mai bună pe carosabil umed.
SPORTEC 01 RS este versiunea cea mai extremă a SPORTEC 01, o anvelopă omologată pentru stradă, dar concepută pentru a oferi niveluri ridicate de aderență și fiind potrivită și pentru track day-uri. Față de SPORTEC 01, această anvelopă oferă o aderență superioară, fiind ideală pentru cei care preferă un stil de pilotaj foarte sportiv pe șosea și care doresc, de asemenea, să poată merge pe circuit fără a fi nevoiți să schimbe anvelopele.
KAROO 4 Street: Anvelopa Enduro On/Off pentru Aventură
KAROO 4 Street este o anvelopă cu profil cramponat de tip on/off, proiectată pentru motocicletele adventure de înaltă performanță și maxi-enduro. Destinată unui regim de utilizare de 70% șosea și 30% off-road, aceasta oferă performanțe excelente pe asfalt, menținând în același timp capabilități bune în teren ușor. Este succesorul modelului KAROO Street și completează familia Metzeler KAROO, care include și KAROO 4, dezvoltat pentru o utilizare mai intensă în off-road.
Față de predecesorul său, KAROO Street, noua anvelopă prezintă:
- Manevrabilitate îmbunătățită pe șosea, grație noilor profile.
- Uzura mai uniformă, obținută prin distanțarea mai mare a crampoanelor centrale.
- Confort acustic sporit, datorită designului crampoanelor cu pas multiplu (multi-pitch).
- Tracțiune mai bună în off-road, pe teren moale.
Cele trei noi anvelope vor face parte din gama Metzeler 2026 și vor fi disponibile pentru vânzare publicului în primele luni ale anului viitor






